energy efficiency, energy, energy class

Programul Casa Eficienta Energetic 2020

Facturile sunt o povară pentru tine? Statul iţi oferă o finanţare de 15.000 de euro ca să îţi faci casa eficientă din punct de vedere energetic

Programul este în premieră în lista programelor finanţate de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) şi se adresează proprietarilor de case deja construite din România. Aceştia pot beneficia de o primă energetică de maximum 15.000 de euro prin care să-şi facă investiţii pentru eficientizarea energetică a propriei locuinţe. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor finanţează prin AFM 60% din costul unor astfel de lucrări, dar nu mai mult de 15.000 de euro.

Bugetul programului Casa Eficientă Energetic este de 100 de milioane de euro şi poate acoperi necesarul pentru 9.000 de case din România.

Cei care aplică la programul Casa Eficientă Energetic pot opta pentru sisteme de termoizolaţie, centrale în compensaţie, eficiente energetic, ferestre izolante, panouri solare, sisteme de ventilaţie, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mişcare, robineţi şi conducte noi şi alte echipamente care îmbunătăţesc eficientă energetică a casei.

Cei interesaţi de Casa Eficientă Energetic vor putea depune online cererea pentru prima energetică însoţită de un certificat de performanţă energetică iniţial şi un audit energetic al casei unde vor să facă lucrarea. Imediat după acceptarea cererii, proprietarii vor primi un număr unic de înregistrare. Asta înseamnă că au la dispoziţie 60 de zile pentru a veni cu tot dosarul investiţiei. După aprobarea dosarului, lucrurile pot începe şi se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni.

SC Infowatt SRL oferă consultanță pentru solicitarea online a Casei Eficiente Energetic. Poți să te pui în contact cu noi prin email la contac@infowatt.ro sau prin formularul de contact.

Începând de astăzi, 15.09.2020, ora 13.00, persoanele fizice se pot înscrie în cadrul Programului “Casa Eficientă Energetic”, în aplicația informatică dedicată acestui program.
În termen de 15 zile de la publicarea pe site a listei cu solicitanții înscriși, aceștia au obligația de a transmite dosarul de finanțare la sediul AFM.
Este important de reținut faptul că documentele din dosar trebuie să fie valabile la momentul înscrierii în aplicația informatică.

În atenția solicitanților înscriși în cadrul Programului “Casa Eficientă Energetic”

Solicitanții care s-au înscris în aplicația informatică și care au constatat că documentația NU este valabilă și/sau completă la data înscrierii (ex. certificatul de atestare fiscală, extrasul de carte funciară, etc., nu erau în posesia solicitantului sau nu erau valabile), sunt invitați să transmită un e-mail, la adresa cee@afm.ro, prin care solicită invalidarea înscrierii.

În solicitare vă rugăm sa specificați CNP solicitant și codul unic de identificare primit la înscriere.

Cei aflați în această situație se pot înscrie din nou în aplicație la momentul la care au documentația completă și valabilă.

Instrucțiuni de înscriere în Programul “Casa Eficientă Energetic”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.